Se închide Oficiul Poştal nr. 3 de lângă cimitir

646x404 (1)Oficiul Poştal nr. 3 din Drobeta Turnu Severin îşi închide porţile mâine, 1 octombrie, clienţii fiind rugaţi să se adreseze Oficiului nr. 1 (centru) ori nr. 4 (Crihala).

Peste 30 000 de  severineni, adică o treime din populaţia Severinului, erau  deserviţi de Oficiul  nr 3 . Acum, clienţii se vor orienta, în funcţie de preferinţă, către cele două oficii poştale existente momentan în municipiu. „Oficiul Poştal nr 3 nu mai funcţionează de astăzi, 1 octombrie, toată activitatea va fi preluată în parte de Oficiul Turnu Severin nr 1 şi Oficiul Turnu Severin  nr. 4, atât pe venituri cât şi pe prestaţii. Agenţii economici care aveau contracte încheiate cu Oficiul Turnu Severin nr. 3 vor fi orientaţi, în funcţie de dorinţa lor, unii la Oficiul 4, unii la oficiul nr.1”, a precizat Petre Mirea, preşedintele Sindicatului din Poştă Mehedinţi. Patru angajaţi concediaţi Ca urmare a închiderii acestui oficiu poştal, la solicitarea lor, patru angajaţi au primit preaviz de disponibilizare şi urmează să fie concediaţi, iar 10 angajaţi au fost redistribuiţi la cele două oficii poştale din municipiu. „Ne cerem scuze pensionarilor, elevilor, şomerilor, părinţiilor care primesc alocaţii, îi rugăm ca pentru o perioadă de timp să accepte această situaţie şi să meargă spre Oficiul Poştal nr. 4 şi 1 până în momentul în care le promitem că vom face tot ceea ce depinde de noi să obţinem o aprobare pentru o subunitate de tip ghişeu exterior care să preia toate atribuţiile şi toate prestaţiile fostului oficiu poştal în zona Traian – Kiseleff”, a mai spus liderul de sindicat.

sursa: http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/se-inchide-oficiul-postal-nr-3-cimitir-1_52498ec2c7b855ff56e23db9/index.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: