SRI a trimis peste 500 de informări

ATENŢIONĂRILE SRI CĂTRE POLITICIENII ROMÂNI

Situatia de la Roşia Montană s-a aflat în atentia SRI din 1999, a explicat directorul instituţiei, George Maior, audiat la Parlament. în plus, susţine Maior, ‘a fost relevată necesitatea stabilirii valorii şi structurii geologice exacte a zăcământului”.

Directorul SRI, George Maior, a declarat, ieri, că serviciul pe care îl conduce a realizat peste 500 de informări pe tema Roşia Montană, din ianuarie 1999 până în septembrie 2013.

Acestea au fost remise celor peste 120 de persoane care s-au aflat în funcţii de decizie pe parcursul acestor ani. ‘ Informările au avut ca scop prevenirea unor riscuri de prejudiciere a statului român în domeniul auro-argentifer, nerespectarea legii prin afectarea echilibrului ecologic, de patrimoniu sau a climatului social”, a spus George Maior, audiat de comisia pentru controlul SRI. Maior a notat că ‘potenţialul de exploatare” este estimat în Europa ca fiind ‘foarte mare”. ‘Au fost furnizate analize complexe asupra riscurilor şi beneficiilor implementării proiectului, au fost semnalate posibile modalităţi de acţiune, poziţionare a părţii române, a fost relevată necesitatea stabilirii valorii şi structurii geologice exacte a zăcământului, precum şi riscul apariţiei unor blocaje în implementarea investiţiei.” a explicat Maior.

‘SRI a acordat atenţie acţiunilor interesate menite să influenţeze actul decizional, precum şi tentativelor unor structuri extremiste eco-anarhiste de a exploata sau de a deturna mişcările protestatare, de altfel legitime”, a adăugat Maior.

Opinia lui Şova, în calitate de avocat Audiat la comisia specială pentru Roşia Montană, ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, a declarat că respingerea proiectului de lege nu va determina RMGC să renunţe la exploatarea minieră pentru care deţine licenţă. Firma canadiană ar putea acţiona statul român în judecată pentru a cere eliberarea avizului pentru începerea exploatării. “Nu este obligatoriu – şi este pentru prima oară când spun într-un cadru public acest lucru nu este obligatoriu ca RMGC să ceară despăgubiri statului român.

Se poate întâmpla ceva, din punctul meu de vedere ca avocat, vă spun că se poate întâmpla ca investitorul căruia i se refuză eliberarea acordului de mediu sau a altor avize să se adreseze unei instanţe arbitrale care poate fi Curtea de Arbitraj de la Viena sau Curtea de Arbitraj de la Washington şi să ceară obligarea statului român la eliberarea avizului care lipseşte pentru începerea exploatării”, a spus Şova. ‘ El a arătat că nu estte exclus ca RMGC să câştige la o astfel de instantă arbitrală. ‘Nu este exclus să câştige acest lucru. Dacă, Doamne fereşte, s-ar întâmpla aşa ceva, şi eu sunt obligat să trag acest semnal de alarmă, ne am trezi în situaţia în care RMGC ar putea începe exploatarea la Roşia Montană în condiţiile de astăzi, adică foarte favorabile lor şi foarte defavorabile nouă”, a spus Şova.

Practic, prin declaraţiile de ieri, Dan Şova a abandonat o teză fluturată de el însuşi şi de premierul Ponta. Şi anume, riscul ca RMGC să ceară despăgubiri în valoare de două miliarde de dolari, dacă Parlamentul nu va aproba proiectul de lege iniţiat de Guvern. Suma se baza pe cheltuielile raportate de RMGC şi pe estimările de profit ale acestei firme, neverificate din surse independente. Ambele teorii au, însă, un element comun: reprezintă o pledoarie în favoarea proiectului de lege, sub ameninţarea că, în caz contrar, statul român va pierde.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, în faţa membrilor comisiei, că ministerul pe care îl conduce a emis un aviz de legalitate proiectului de lege, care este favorabil, întrucât actul normativ nu încalcă nici un text imperativ.

Romania Libera

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: