Ministrul Varga întreabă: De ce codul silvic este amânat?

bihorul-are-un-ministru-guvern.lucia-varga-desemnata-fruntea-ministerului-apelor-si-padurilor1355914828

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a avertizat, vineri, că dacă nu va fi adoptat Codul Silvic până la sfîrşitul anului va fi greu de pus în practică în 2014 şi s-a întrebat de ce Comisia Juridică a Senatului amână dezbaterea şi o decizie privind acest act normativ.

Lucia Varga a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că tergiversarea aprobării Codului Silvic duce la limitări în aplicarea legislaţiei, a măsurilor administrative împotriva personalului silvic care încalcă legea.

“Codul Silvic a fost aprobat în Guvern ca proiect de lege, este în dezbatere parlamentară la Senat. Săptămâna trecută am fost la Comisia Juridică a Senatului, a fost solicitată o amânare, a doua amânare, este a doua săptămână de amânare. Marţi, va fi o dezbatere la Comisia de Agricultură din Senat pentru adoptarea raportului şi sper să intre cât mai repede în plenul Senatului pentru a fi aprobat şi trimis la Camera Deputaţilor. Cu cât tergiversăm mai mult aprobarea Codului Silvic, cu atât avem limitări în aplicarea legislaţiei, a măsurilor administrative împotriva personalului silvic. Codul este din martie în dezbatere publică, îmi pun şi eu întrebarea de ce la Comisia Juridică din Senat se amână dezbaterea şi luarea unei decizii? Dacă nu aprobăm în decembrie, va fi greu de pus în practică începând de anul viitor. Dacă începem de anul viitor, efectele de însănătoşire a sistemului se vor vedea peste doi ani”, a spus Varga.

Potrivit acesteia, obiectivul său este ca până la sfârşitul anului să aibă loc dezbaterile în Parlament, iar Codul Silvic să fie aprobat, după care, începând de anul viitor, să existe pârghiile necesare pentru luarea măsurilor împotriva celor care taie ilegal pădurea.

Lucia Varga a menţionat că un lucru grav este faptul că multe din faptele legate de distrugere a pădurilor, de furt de lemn din pădure, s-au făcut “cu susţinerea politicului”.

“Mi-e imposibil să cred că 6.000 de camioane au trecut prin Argeş şi nu le-a văzut nimeni. Semnalul pe care trebuie să îl dăm noi, ca şi clasă politică, este de a se face curăţenie în pădurile din România. Avem Codul Silvic în Parlament, îi aştept pe parlamentari alături de mine, alături de Guvern şi să aprobăm acest act normativ în folosul pădurilor din România. Parlamentarii să arate că doresc să pună ordine în pădurile României. (…) Furtul de lemn este atât de generalizat la nivelul întregii ţări, încât va trebui o perioadă lungă de timp până să curăţăm sistemul. Dar trebuie să începem de undeva”, a mai spus Varga.

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a fost, joi după-amiază, în zona Nucşoara, din judeţul Argeş, pentru a inventaria în prezenţa presei dezastrul rezultat în urma defrişării ilegale a unei suprafeţe de pădure de peste 2.000 de hectare, dintre care 915 exploatate la ras, echivalentul a 6.000 transporturi ilegale.

“Prejudiciul este de 65 de milioane de lei, rezultat în urma exploatării ilegale a peste 200.000 de metri cubi de materie lemnoasă. S-au întocmit mai multe dosare penale, cei în cauză vor ajunge în instanţă”, a mai precizat Lucia Varga.

Potrivit autorităţilor, suprafaţa defrişată ilegal în zona Nucşoara, în opt puncte, depăşeşte jumătate din cea a municipiului Piteşti, atât poliţiştii şi procurorii, cât şi autorităţile ministeriale continuând ancheta în acest caz.

sursa mediafax

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: