Şapte persoane, reţinute în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 10 mil. euro

download (1)Şapte persoane, între care mai mulţi oameni de afaceri mehedinţeni, au fost reţinute, joi seară, în urma audierii a 20 dintre cele 38 de persoane ridicate după percheziţiile de joi dimineaţă, pentru acuzaţii de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 10 milioane de euro.

Între cele şapte persoane care au primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore se află oamenii de afaceri din Mehedinţi Constantin Apostol (S.C. Tandreţe Impex SRL), Tiberiu Giuca (S.C. Building Exim SRL), Dan Bălănoiu (S.C. Vulturul Pleşuv SRL), dar şi Nicu Popescu, din Motru, judeţul Gorj, la ora transmiterii acestei ştiri audierile în acest caz continuând la sediul DIICOT Mehedinţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, în cursul serii de joi a fost audiat şi omul de afaceri Constantin Bădescu, dar acesta a fost lăsat în libertate.

În urma percheziţiilor de joi dimineaţă, a fost ridicat şi avocatul lui Constantin Bădescu şi al mai multor romi din Strehaia cercetaţi în dosar, Sorin Crudiu, dar şi acesta a fost lăsat în liberate.

 La ieşirea de la audieri, Sorin Crudiu, cel care deţine un cabinet de avocatură în Drobeta Turnu Severin, a declarat că anchetatorii au făcut o percheziţie la sediul firmei, unde au verificat actele contabile din perioada 2009-2012.

“S-a făcut o percheziţie la sediul firmei mele de avocatură, s-au ridicat documente şi înscrisuri din perioada 2009-2012, se fac verificări de rutină, după părerea mea. Am achiziţionat două sau trei maşini Audi din Germania şi acuzaţia celor care instrumentează acest dosar este că am achiziţionat aceste maşini de la firme din Strehaia. N-am nicio legătură cu grupul respectiv decât că îi reprezint de peste zece ani în toate dosarele penale pe care le au, atât la nivelul judeţului Mehedinţi, cât şi la celelalte instanţe şi probabil nu s-a dorit ca eu să nu-i pot reprezenta în acest dosar”, a declarat Sorin Crudiu la ieşirea de la audieri.

Sorin Crudiu este cel care l-a reprezentat pe Constantin Bădescu în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 12 de milioane de euro, deschis de anchetatori în noiembrie 2012. În data de 3 noiembrie 2012, Bădescu a fost arestat preventiv şi eliberat în data de 30 decembrie 2012.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 2009 – 2012 Constantin Băsescu, alături de alte persoane arestate în acel caz, s-au constituit într-un grup infracţional organizat având ca scop emiterea şi înregistrarea în evidenţa contabilă de facturi fiscale fictive, prin intermediul mai multor firme, sustrăgându-se, astfel, de la plata taxelor şi impozitelor.

Constantin Bădescu este unul dintre oamenii de afaceri cei mai influenţi din Mehedinţi, proprietar al unor firme de transport local şi regional, având afaceri şi în domenii precum distribuţia de produse alimentare şi băuturi, restaurante şi construcţii. În topul afaceriştilor, realizat în 2011 de Revista Forbes, Constantin Bădescu ocupa poziţia 382 în clasament, având o avere estimată la 10 – 11 milioane de euro şi cea mai mare cifră de afaceri din judeţul Mehedinţi.

Oamenii legii au descins şi la sediul firmei de pază deţinute de familia şefului Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin – Vigilent Security.

Vigilent Security, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, are contracte de prestări servicii cu instituţii publice, între care Spitalul Judeţean din municipiu şi Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare.

Procurorii DIICOT şi ofiţerii de la Crimă Organizată au făcut, joi dimineaţă, 85 de percheziţii în judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Timiş, Dâmboviţa şi municipiul Bucureşti, fiind vizată o reţea specializată în evaziune fiscală.

Surse din cadrul anchetei declarau că în reţea ar fi implicaţi mai mulţi oameni de afaceri, precum şi familia şefului Poliţiei Locale Drobeta Turnu Severin, Nicolae Micşoniu, care are o firmă de pază în municipiu.

Membrii grupării înregistrau facturi fictive la firmele pe care le aveau în calitate de acţionari majoritari sau asociaţi.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că membrii grupării au identificat mai mulţi agenţi economici interesaţi să-şi diminueze ilegal baza impozabilă prin înregistrarea în evidenţele contabile a unor documente aferente unor operaţiuni comerciale nereale, după care, prin mai multe firme controlate de către ei au emis facturi ce nu reflectă operaţiuni economice reale către acestea”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Potrivit comunicatului, grupul infracţional organizat a furnizat aceste facturi fiscale în schimbul unor comisioane cuprinse între 4-10% din valoarea înscrisă pe acestea, iar contravaloarea lor era achitată prin transferuri bancare în conturile firmelor emitente.

“Ulterior, sumele erau retrase în numerar în aceleaşi zile în care erau încasate, iar după retragerea în numerar a sumelor respective şi după reţinerea comisioanelor stabilite, liderii grupării înapoiau banii partenerilor de afaceri, care îi reintroduceau în patrimoniul firmelor deţinute”, se precizează în comunicat.

Conform DIICOT, astfel, în cursul anilor 2009-2013, firmele controlate de liderii grupării au efectuat livrări nereale de mărfuri către mai multe firme, care în acest fel şi-au redus artificial profiturile prin diminuarea masei impozabile, situaţie care a dus la prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 28.900.000 de lei, constând în TVA şi impozit pe profit deduse în mod nelegal.

“S-a reţinut faptul că în perioada 2009-2013, prin mai multe conturi deschise la diferite unităţi bancare, au fost încasaţi aproximativ 85.129.000 lei de la 29 de firme beneficiare de facturi fictive, sume care au fost ridicate integral în numerar din conturi, nefiind plătit niciun furnizor de către firmele controlate de grupul infracţional. Retragerile de numerar s-au făcut în baza unor documente false, respectiv ,borderouri achiziţii fier vechi, cu sprijinul nemijlocit al unor funcţionarilor bancari”, mai precizează DIICOT.

sursa Mediafax

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: