Situaţie incredibilă la nivel înalt: Puterea susţine că Băsescu e nebun medical

download (2)Președintele Traian Băsescu ar trebui evaluat de urgență de o comisie medicală internațională pentru a se verifica dacă mai e în deplinătatea facultăților mintale, cam așa sună mesajul lansat azi de USL, prin intermediul viceliderului PSD Ilie Sîrbu, o declarație care va face, probabil, înconjurul lumii.

Concret, Sîrbu a declarat azi presei, reluînd parțial o declarație de aseară, că Băsescu ar avea o anume problemă de sănătate, care face, între altele, să nu accepte decît filmarea în conferințe cu o singură cameră.

“Trebuie să înţeleagă că nu mai poate face ce vrea din ţara asta. Să-şi revină, daca mai poate. S-ar putea din punct de vedere al sănătăţii să nu mai poată. Şi asta e foarte grav. Am ajuns în faza în care nu ştie ce face. E cea mai gravă situaţie de până acum”, a spus pesedistul. Întrebat cine ar trebui să facă o astfel de evaluare, Ilie Sârbu a indicat, potrivit gîndul.info, o comisie internaţională. “E o comisie care îl verifică anual. Totdeauna a spus că e sănătos tun. Or,îl vedeţi si dumneavoastră că are probleme de sănătate. Sunt vizibile, dar asta nu trebuie să îitulbure şi decizia politică. E un lucru foarte grav. O comisie medicală, poate una neutră, adusădin afară, să îi facă o evaluare, că altfel mergem din război în război”.

Ilie Sîrbu nu e primul pesedist cu greutate care sugerează că Băsescu e nebun. În luna mai a anului 2007, exact înaintea referendumului de suspendare, Ion Iliescu a formulat o declarație bizară – la acel moment – potrivit căreia e necesar introducerea de urgență în legislație a controlului psihiatric obligatoriu în cazul candidaților prezidențiali. Aluzia era mai mult decît străvezie.

banda 99

În anii care au urmat s-a creat o adevărată istorie a unor presupuse boli ale președintelui, care ar fi suferit de delirium tremens din cauza alcoolului și alte asemenea supoziții, rămase nedovedite. În 2009, alt pesedist, Viorel Hrebenciuc, susținea public că obișnuitele lacrimi prezidențiale ar proveni de la afecțiunile tiroidiene. După ce scriitorul Stelian Tănase a relatat, deasemenea public, că șeful statului ar fi grav bolnav și ar lua medicamente cu pumnul, președințiaa dat chiar o dezmințire oficială. Pînă și așa-zisa prezicătoare Carmen Harra a anunțat că președintele ar fi bolnav în fază terminală.

După un timp, subiectul a murit de la sine.

Istoria recentă cunoaște un singur caz în care un președinte a fost debarcat pe motiv de țicneală. S-a întîmplat, așa cum am mai avut ocazia să scriem cîndva, în Franța anilor 20, cînd șef al statului a fost ales Paul Eugene Louis Deschanel.
La scurtă vreme după preluarea mandatului, francezii au început să aibă semne de întrebare în legătură cu sănătatea mintală a președintelui. Cu prilejul primirii unei delegații școlare, spre exemplu, Deschanel a primit de la eleve un uriaș buchet de flori, pe care l-a desfăcut și l-a restituit acestora bucată cu bucată, șocînd asistența, iar altădată a fost găsit făcînd baie în artezienele Castelului Rambouillet. Sfîrșitul a venit în noaptea de 24 mai 1920, cînd Deschanel a dispărut brusc, în apropierea locaității Montargis, din trenul prezidențial cu care făcea o deplasare prin țară. |n miezul nopții, garda prezidențială a oprit trenul în cîmp și a pornit să-l caute pe președinte. Acesta a fost găsit, în cele din urmă, cîțiva kilometri în urmă, în pijama, mergînd pe linia ferată, cu privirile în gol și vorbind fără înțeles. A fost dovada clară ca Descahnel suferea de demență senilă, el fiind nevoit să demisioneze pe 21 septembrie 1920, succedat de premierul Alexandre Millerand. (Bogdan Tiberiu Iacob)
sursa inpolitics.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: