Premiu naţional pentru Colegiul Traian

banda 149

 

MERITE RECUNOSCUTE LA NIVEL NAȚIONAL

S-a dovedit a fi un bun manager al scolii pe care o conduce iar premiul de excelenta acordat vine in urma implementarii celor mai inovative proiecte educationale pentru elevi. Astfel si-au motivat gestul reprezentantii unei companii de leadership,care alaturi de oameni din Ministerul Invatamantului i-au oferit Manuelei Prajea, Directorul Colegiului National Traian din municipiu, Premiul de Excelență pentru activitatea din scoala. Meritele dascalului mehedintean sunt recunoscute, inca o data, la nivel national. sursa tele2drobeta.ro

sutaDorim să promovăm lucrurile bune care se îmtâmplă în învăţământul mehedinţean. Recent s-a întâmplat încă un lucru bun în învăţământ şi în unitatea noastră de top, Colegiul Naţional Traian. Am pariticpat împreună cu doamna director, la Bucureşti, la Gala Edu-manager, gală în care şcoala reprezentată acolo şi aici de conducere, dar aici avem şi alţi reprezentanţi ai unităţii…şcoala a fost premiată, a primit un premiu de excelenţă pe care îl avem aici, a spus Marian Şuţă, inspectorul general al ISJ Mehedinţi.

Printre proiectele moderne implementate la nivelul Colegiului Naţional Traian se numără cele legate de explorarea spaţiului dar şi programe dedicate ştiinţelor exacte precum matematica, astronomia sau fizica.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: