Se deschide piaţa muncii pentru cetăţenii români, în Olanda

Veşti EXCELENTE din Olanda. Se deschide piaţa muncii pentru cetăţenii români

Parlamentul olandez a votat cu o majoritate covârşitoare să nu prelungească regimul restrictiv existent pentru lucrătorii bulgari şi români după 1 ianuarie 2014, în pofida sentimentelor puternic negative ale publicului, relatează Novinite, preluată de Agerpres.

2128_57698400La sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, partidul de dreapta VVD (Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie) şi Partidul Laburist (PvdA) au ajuns la un acord, sub auspiciile căruia restricţiile pentru lucrătorii din Bulgaria şi România vor fi ridicate în 2014, iar cerinţa privind rezidenţa pentru a putea vota la alegerile locale va fi majorată de la cinci la şapte ani.

Imigranţii vor fi excluşi de la acordarea ajutoarelor sociale în primii şapte ani de rezidenţă, iar durata de rezidenţă pentru a obţine cetăţenia a crescut de la cinci la şapte ani.

Olanda, aminteşte Novinite, a fost una dintre cele zece state membre UE care au anunţat în vara anului trecut că va păstra restricţiile existente pe piaţa muncii pentru cetăţenii din Bulgaria şi România, ţări intrate în UE în 2007.

Potrivit sondajelor de opinie, sentimentele publicului olandez rămân în continuare foarte ostile imigranţilor, iar oamenii cer ca graniţele Olandei să rămână închise pentru cetăţenii bulgari şi români până în 2019, o propunere care câştigă teren în Marea Britanie.

TOATE RESTRICŢIILE pentru muncitorii bulgari şi români vor fi eliminate din ianuarie

Toate restricţiile pentru muncitorii bulgari şi români în Marea Britanie vor fi eliminate din ianuarie 2014, a declarat, duminică, Catherine Barber, însărcinat cu afaceri la ambasada acestei ţări la Sofia.

munca_63780100Nu vor fi măsuri speciale împotriva bulgarilor. Măsurile propuse de primul ministru David Cameron vor fi aplicate în mod egal pentru toţi cetăţenii UE. Toate restricţiile pentru muncitorii bulgari şi români în Marea Britanie vor fi eliminate din ianuarie”, a spus Barber pentru postul de televiziune Nova TV.

Diplomata a recunoscut că guvernul de la Londra nu are estimări concrete cu privire la numărul bulgarilor şi românilor care se vor sosi în Marea Britanie după eliminarea restricţiilor. Ea consideră că măsurile propuse sunt preventive în condiţiile în care majoritatea bulgarilor care se pleacă în Regatul Unit au dorinţa şi intenţia să-şi găsească un loc de muncă.

Premierul britanic a susţinut miercuri o înăsprire a regulilor ce permit cetăţenilor din alte state europene să beneficieze de ajutoarele sociale britanice, în perspectiva deschiderii pieţei muncii pentru români şi bulgari, iniţiativă ce i-a atras însă critici din partea Comisiei Europene.

sursa http://www.romaniatv.net
banda 149

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: