Circulaţia trenurilor a fost întreruptă, după ce două vagoane de tren au deraiat în zona Balota

Traficul feroviar este afectat, marţi, în sectorul Strehaia-Drobeta Turnu Severin al magistralei CFR Bucureşti-Timişoara ca urmare a deraierii a două vagoane a unei garnituri de marfă, informează Agerpres.

vagon deraiatSurse din cadrul Regionalei CFR Craiova au declarat că deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului produs în apropierea haltei Balota. De asemenea, acestea susţin că una dintre şine a fost avariată pe o distanţă de aproximativ 70 de metri.

Circulaţia tuturor trenurilor între Bucureşti – Timişoara şi retur a fost deviată pe relaţia Filiaşi-Simeria, iar persoanele care vor să călătorească cu trenul spre Bucureşti pot fi preluate din Staţia CFR Drobeta Turnu Severin şi transportate cu un autocar în halta Gîrniţa.

Conducerea Regionalei CFR Craiova a format o comisie de anchetă pentru cercetarea evenimentului în urma căruia s-au înregistrat pagube însemnate în infrastructrura feroviară. Circulaţia trenurilor va reveni la normal în cursul zilei de marţi, după finalizarea lucrărilor de remediere a avariilor, susţin sursele citate. (sursa romaniatv.net)

Aproximativ 300 de călători au aşteptat între 45 şi 60 de minute în două gări, pentru ca angajaţii CFR să facă transbordarea dintr-un tren în altul, după ce magistrala Bucureşti-Timişoara a fost blocată, miercuri seară, de un vagon al unui tren de marfă deraiat în zona Balota, din judeţul Mehedinţi.

banda 99

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, miercuri seară, un vagon al unui tren de marfă a deraiat pe Dealul Balota, în zona localităţii Şimian, între Gările CFR Drobeta Turnu Severin şi Prunişor, în timp ce se deplara pe calea ferată pe direcţia Timişoara-Bucureşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vagonul era gol, nu s-au înregistrat victime, dar calea ferată a fost blocată, aşa încât alte două trenuri de persoane care au circulat miercuri seară au fost afectate.

Astfel, 150 de pasageri care se aflau într-un tren InterRegio care circula dinspre Bucureşti către Timişoara au fost opriţi în Gara Prunişor, de unde au fost transportaţi cu autocare până în Gara Drobeta Turnu Severin, pentru ca aici să urce într-un alt tren InterRegio care venea din sens opus, garnitura preluând călătorii şi întorcându-se cu ei în Timişoara. (sursa mediaxax.ro)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: