Mai mulţi kilometri de autostradă

Veşti bune pentru toţi şoferii din România. E oficial  

E oficial. Recepţia lucrărilor la cele trei loturi de autostradă A1, între Orăştie şi Sibiu, va avea loc între 16 decembrie şi 20 decembrie, au informat consultaţii în cadrul proiectului, Asocierea Consitrans – Via Design – Omicron Amepro.

auto_12_20811500Tot în această perioadă va fi deschis traficul pe loturile 1, 2 şi 4 ale autostrăzii, în lungime totală de circa 70 de kilometri. Doar lotul al treilea al autostrăzii A1, care leagă judeţele Alba şi Sibiu, va fi finalizat până la sfârşitul anului viitor.

Primul lot al autostrăzii Orăştie – Sibiu a fost executat de Strabag. Lotul respectiv, între Orăştie şi Vinţişoara, are 24 de kilometri şi este legat cu DN7 prin nodurile rutiere de la Gelmar, Şibot şi la Vinţişoara. Valoarea lucrărilor executate se ridică la 551 milioane de lei, fără TVA. Au fost construite 28 de poduri şi pasaje şi 37 de podeţe. Pentru realizarea acestui lot au fost excavaţi 9 milioane de metri cubi de pământ şi au fost turnaţi 330.000 de tone de asfalt.

Al doilea lor al autostrăzii are circa 20 de kilometri şi se întinde între Vinţişoara şi Cunţa. Cuprinde şi centura Sebeşului, iar la ieşirea de pe autostradă, în Cunţa, a fost construit un sens giratoriu pentru a asigura ieşirea pe DN1, în condiţiile în care lotul 3 nu va fi gata decât în toamna anului viitor. Valoarea lucrărilor la lorul doi al autostrăzii Orăştie – Sibiu a fost de circa 380 de milioane de lei, fără TVA, acestea fiind realizate de Straco Grup SRL şi Studio Corona SRL Civil Engineering. sursa realitatea.net

banda 99

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: