Directive europene care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014

Prima parte a lui 2014 nu se anunţă spectaculoasă din punctul de vedere al adoptării unei noi legislaţii pentru business. Dacă pe plan intern va fi un calm relativ, cel puţin în primele luni ale lui 2014, de la 1 ianuarie au intrat în vigoare o serie de directive şi regulamente europene care pot avea un impact asupra afacerilor.

P europeanAstfel, de la 1 ianuarie au intrat în vigoare o directivă care obligă statele să facă economie de energie, dar şi pachetul legislativ ce vizează supravegherea instituţiilor de credit care permite limitarea primelor acordate ban­cherilor.

Conform Directivei UE nr. 27/2012 privind eficienţa energetică, începând cu 1 ianuarie 2014, fiecare stat membru trebuie să se asigure că 3% din suprafaţa totală a clădirilor încălzite şi/sau răcite deţinute şi ocupate de administraţia sa centrală se renovează anual pentru a îndeplini cerinţele minime în materie de performanţă energetică stabilite pe baza articolului 4 din Directiva 2010/31/UE.

Totodată, de la 1 ianuarie 2014, consu­matorii noncasnici nu vor mai beneficia de tarif reglementat, necesarul de energie electrică fiind achiziţionat de pe piaţa liberă.

De asemenea, „Pachetul CRD IV“ va consacra în legislaţia UE un set cuprinzător de standarde internaţionale, cunoscute sub denumirea de Acordul Basel III.

Pachetul cuprinde Directiva UE nr. 36/2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013. CRD IV va oferi posibilitatea statelor membre de a înăspri cerinţele prudenţiale şi de a limita primele acordate bancherilor. Noua legislaţie se va aplica tuturor băncilor europene.

Începutul de an aduce şi intrarea în vigoare a Regulamentului UE nr 1.336/2013 de modificare a Directivelor 17/2004, 18/2004 şi 81/2009 în ceea ce priveşte pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii. Modificările vizează creşterea valorilor pragurilor contractelor cărora li se aplică cele trei directive.

De asemenea, de la 1 ianuarie a intrat în vigoare regulamentul care suspendă taxele vamale la importurile de combustibil pentru avioane cu reacţie.

Anul 2014 aduce şi o reducere a birocraţiei pentru societăţile care fuzionează, prin simplificarea procedurii de notificare a concentrărilor economice şi prin utilizarea unei proceduri simplificate pentru cazurile de fuziune care nu pun probleme. Este vorba despre un pachet legislative intrat în vigoare la 1 ianuarie şi care simplifică procedura de notificare a fuziunilor şi achiziţiilor. Cel mai important element al acestui pachet este extinderea tranzacţiilor care vor intra sub incidenţa acestei proceduri simplificate. sursa zf.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: