Bulevardul “gropanelor” va fi reabilitat

Veste bună pentru şoferii care circulă pe bulervardul Porţile de Fier, mai exact drumul care face legătură cu zona industrială a municipiului Drobeta Tr. Severin. Acest drum va fi plombat, în primă fază, de către primăria municipală, urmând ca apoi să fie turnat un strat asfaltic.

Din cuvintele primarului Constantin Gherghe, acest bulevard va fi plombat, până în zona Eurotire, în acest moment circulaţia rutieră pe drumul care deserveşte zona industrială fiind un adevărat calvar, ultimile lucrări pe acest drum făcându-se acum câteva zeci de ani. Drumul va fi reabilitat de primăria Drobeta Tr. Severin cu sprijinul Consiliului Judeţean Mehedinţi.

C-tin Gherghe 3001„Aşa cum ne-am înţeles şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, noi am prins pe reparaţii acel drum şi înţelegerea a fost ca, până la Eurotire, noi să îl plombăm şi domnia sa vine cu un strat de asfalt. Eu cred că se va rezolva şi această problemă a accesului auto până la acest important obiectiv cu investiţie americană. Operarea instituţională între noi, Consiliul Judeţean şi Prefectură trebuie să existe. Nu trebuie să dăm curs intrigilor şi altor discuţii care ar dori să nu existe cooperare, pentru că ea este în folosul cetăţenilor. Ăsta este dezideratul nostru, să cooperăm în interesul celor care ne-au pus pe aceste scaune.”, a afirmat primarul Constantin Gherghe.

În urmă cu câteva zile, într-o şedinţă de lucru cu cei mai mari angajatori ai municipiului Drobeta Tr. Severin, problema drumului, aşa zisul bulevard Porţile de Fier, în denumirea sa, a fost adusă în discuţie de cei care au sediile firmelor în zona industrială pe care o deserveşte acest drum, ocazie cu care preşedintele Consiliului Judeţean a afirmat că primăria severineană va finaliza infrastructura rutieră a municipiului, la acest capitol intrând şi „bulevardul” cu pricina.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: