Nicolaescu: „Spitalele publice în care nu este curăţenie vor fi închise”

Unităţile sanitare care nu respectă normele igienico-sanitare vor fi desfiinţate. Aşa a anunţat marţi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, adăugând că începând cu 1 martie vor fi demarate controale în toate spitalele publice din România.

nicolaescu„În perioada 1 martie — 31 mai 2014 am dispus o acţiune amplă de control în toate unităţile sanitare publice, care vizează, în principal, verificarea condiţiilor igienico-sanitare în care sunt acordate serviciile medicale şi, totodată, instituirea unui standard elementar de curăţenie”, a explicat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.
Astfel, a subliniat demnitarul, acolo unde deficienţele igienico-sanitare nu pot fi remediate iar măsurile propuse nu pot fi aplicate, se va dispune închiderea unităţilor şi a secţiilor cu probleme.
„Sau vor fi găsite soluţii de modificare a structurii unităţii sanitare, astfel încât pacienţii să nu mai fie trataţi în condiţii inadecvate, care le pot pune în pericol starea de sănătate”, a completat şeful de la Sănătate.
Controale încrucişate în perioada 24 – 31 martie
Oricum, acesta a cerut tuturor direcţiilor de sănătate publică ca până la 15 februarie să transmită către minister planul de desfăşurare a acţiunii de control.
„În săptămâna 24-31 martie se vor desfăşura controale încrucişate la spitalele judeţene de urgenţă şi institute. Rezultatele acţiunii de control se transmit conform machetei de raportare, dar şi printr-un raport scris până la data de 7 aprilie. Concomitent, în perioada 1 aprilie — 31 mai se vor efectua acţiuni de recontrol, pentru a verifica condiţiile igienico-sanitare şi modalitatea de respectare a măsurilor dispuse, iar la sfârşitul fiecărei luni din perioada de recontrol (aprilie şi mai) toate direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor transmite MS rapoarte intermediare ale acţiunii de recontrol”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
Acţiunea vizează verificarea normelor privind asigurarea condiţiilor igienico-sanitare, a blocului alimentar, a respectării normelor de supraveghere, de prevenire şi control al infecţiilor nosocomiale. De asemenea, va fi verificat modul de aprovizionare cu materiale de curăţenie şi produse biocide şi a modului în care sunt gestionate deşeurile sanitare. sursa adevarul.ro

PUBLICITATE: 

RECLAMA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: