Belgia devine prima ţară din lume care permite eutanasierea la cerere a copiilor

Belgia a adoptat legea privind eutanasirea la cerere a copiilor, cu 86 de voturi pentru, 44 împotrivă şi 12 abţineri.

Parlamentul belgian a aprobat o lege care prevede eutanasierea la cerere a copiilor diagnosticaţi cu boli grave şi în stadiu terminal.

eutanasiereBBC notează că legea a fost adoptată cu 86 de voturi pentru, 44 împotrivă şi 12 abţineri. Oponenţii la această lege au precizat că minorii nu pot lua o decizie atât de dificilă.

Astfel, Belgia devine prima ţară din lume care permite eutanasierea la cerere a copiilor, îndiferent de vârstă, diagnosticaţi cu boli incurabile, care acuză dureri insuportabile şi care sunt în stadiul terminal, iar pentru diminuarea suferinţei lor nu există niciun tratament. Actul normativ mai prevede că, copilul care cere eutanasierea va fi asistat de un medic.

Aplicarea legii va fi limitată deoarece va permite, pe an, eutanasierea doar pentru câteva cazuri de minori care suferă de o boală incurabilă, în special cancer, şi al căror deces este prevăzut într-un termen scurt. sursa gandul.info

O lege asemănătoare cu cea votată în Belgia există şi în Ţările de Jos, unde eutanasierea este permisă în cazul copiilor care au împlinit 12 an, cu acordul părinţilor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

  • Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

    Join 12 other followers

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

Portalul de Stiri "Mehedinti"

Stiri de interes, politica, administratie, intern si extern

The Daily Post

The Art and Craft of Blogging

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.

%d bloggers like this: